Locuri Sfinte din România

Viziunea Mitropolitului Anastasie Crimca

Publicat de Gabriel Herea

Grija pe care o manifestau ctitorii moldoveni pentru a construi un spaţiu sacru după modelul revelat lui Moise şi David este confirmată la începutul secolului al XVII-lea de ctitoriile mitropolitului Anastasie Crimca. Trei sunt bisericile păstrate de la acest mitropolit. Toate trei excelează şi uimesc prin soluţiile arhitectonice propuse, soluţii arhitectonice într-o evidentă relaţie cu descrierile biblice ale spaţiului sacru revelat.

Viziunea mitropolitului Anastasie Crimca şi pregătirea pentru eshaton

Biserica Sfinţilor Enoh, Ilie şi Ioan Teologul

Din faţa porţilor principale ale cetăţii mănăstireşti zidite de Miron Barnovschi la Dragomirna, porneşte o cărare ce şerpuieşte molcom spre est până în mijlocul unui mic cimitir mănăstiresc. Aici se află prima ctitorie a episcopului Anastasie Crimca. O biserică mică, de doar 10 metri lungime încântă prin soluţiile decorative şi arhitectonice. Trei lucruri evidenţiază această biserică şi o transformă într-o dovadă arhitectonică a trăirilor religios-culturale din evul mediu moldovenesc.

În primul rând este vorba de hramul bisericii. Ea este închinată conform pisaniei din 1602 sfinţilor Enoh, Ilie şi Ioan Evanghelistul. Trăitori în perioade istorice diferite cei trei sfinţi sunt uniţi prin evenimentele la care au fost părtaşi în timpul vieţii, evenimente ce le conferă un rol important la a doua venire a lui Hristos, adică la sfârşitul lumii acesteia. Ilie şi Enoh au fost luaţi cu trupul la cer fără a trece prin moarte. Ei se vor întoarce înainte de venirea lui Hristos, pentru a se lupta cu Antihristul, iar aceste evenimente au fost profeţite în cartea Apocalipsei, scrisă de al treilea patron al bisericii, Ioan Evanghelistul. Avem de-a face cu o mărturisire a ctitorilor în legătură cu starea lor de aşteptare a Parusiei, a celei de a doua veniri a lui Hristos. Miniaturile din manuscrisele păstrate în bogatul muzeu mănăstiresc [1] arată faptul că mitropolitul Anastasie aşteaptă cu pioşenie momentul întâlnirii cu Dumnezeu şi îi cheamă ce cei trei patroni întru ajutor.

Celelalte două elemente ce particularizează biserica sunt elemente arhitectonice şi ţin de reconstruirea spaţiului sacru revelat. Biserica este alcătuită din naos, altar şi un pridvor poligonal deschis marcat de coloane. Avem de-a face cu un plan arhitectonic neobişnuit pentru Moldova. Acest plan imită cele două camere ale templului din Ierusalim (naos-altarul) şi curtea templului (pridvorul cu coloane). De altfel, prin miniaturi, mitropolitul Anastasie ne transmite credinţa în identitatea dintre spaţiul sacru revelat de Dumnezeu şi biserica moldovenească.

Un alt element arhitectonic este îngustimea bisericii pe transversala nord-sud, îngustime ce nu permite în catapeteasmă decât două uşi. Catapeteasma cu două uşi este o preluare din templul lui Solomon [2] şi se va reîntâlni şi mai evident (zidită) în biserica paraclis construită de acelaşi mitropolit lângă catedrala mitropolitană din Suceava.

Biserica „Coborârii Duhului Sfânt” de la Mănăstirea Dragomirna

Între anii 1605 şi 1609 [3], susţinut de bogaţii boieri Simion şi Lupu Stroici, mitropolitul Anastasie Crimca zideşte biserica mare a Mănăstirii Dragomirna. Soluţiile arhitectonice alese atunci uimesc privitorul până în ziua de astăzi. Cu o lăţime de 9,6 metri, o lungime de 31,60 metri şi o înălţime de 42 de metri până în vârful crucii [4], biserica Dragomirnei irumpe dinspre material spre imaterial. Încă o dată, geniul creator românesc îşi materializează plastic năzuinţele spirituale prin crearea unui spaţiu sacru. Respectând elementele arhitectonice consacrate în secolele al XV-lea şi al XVI-lea în Moldova, mitropolitul Anastasie inserează  în arhitectura Dragomirnei două elemente arhitectonico-iconografice care augumentează semantica legată de destinul spaţiului sacru de a fi „cale spre Dumnezeu”.

Primul element sunt treptele. Pelerinul doritor să se apropie de naos-altarul bisericii este obligat să parcurgă un drum suitor jalonat de trepte [5]. Încă de la exterior, din momentul intrării sub portalul dinspre sud al pridvorului grupuri de trepte marchează fiecare înaintare a pelerinului. Pas cu pas, înaintarea nu se face doar spre răsărit ci şi spre înalt. Treptele nu se opresc la catapeteasma din naos-altar ci continuă şi în interiorul altarului până la Sfânta Masă şi până la Proscomidiar. În mod evident ctitorul îşi doreşte să marcheze mişcarea omului către Dumnezeu, eveniment ce se produce în interiorul spaţiului sacru prin rugăciune. Într-o biserică închinată Duhului Sfânt, cele două mişcări spirituale sunt semnificate cu ajutorul arhitecturii şi iconografiei: (1) mişcarea omului către Dumnezeu prin calea suitoare ce o parcurge pelerinul; (2) mişcarea harului lui Dumnezeu către om prin programul iconografic gândit în jurul Pantocratorului [6] pictat în turla naosului.

Al doilea element arhitectonico-iconografic ce trebuie remarcat la Dragomirna sunt cele două coloane ce înlocuiesc zidul dintre pronaos şi naos [7], coloane ce se constituie în limita programului iconografic din biserică. Marcat de paradigma religioasă a spaţiului sacru revelat lui Moise şi David, mitropolitul Anastasie acceptă mărirea perspectivei spaţiale prin dispariţia zidului dintre naos şi pronaos, dar păstreaza separaţia cultică folosindu-se de cele două coloane şi de iconografie. Naos-altarul, simbol al raiului promis, loc al trăirii şi gustării întâlnirii cu Dumnezeu prin Liturghie, este pictat. Pronaosul şi pridvorul, spaţii pregătitoare ale bisericii, locuri de tranzit spre rai, rămân nepictate pentru a augumenta diferenţa dintre teluric şi celest, dintre existenţa trăită şi cea dorită. Acesta trebuie să fie argumentul  nepictării spaţiului propendeutic de la Dragomirna. Şi dovada că această nepictare este voită de ctitori se află în cupolele pronaosului. Pentru a fi siguri de faptul că urmaşii nu vor picta pronaosul, ctitorii au umplut cele două semicalote cu câte patru diagonale din brâu torsadat. Acestea sunt cheile de boltă a unui spaţiu al aşteptării celei de a doua veniri al lui Hristos, aşteptare simbolizată de cele două stele cu opt colţuri încă goale. Punctul unghiular al construcţiei iconografice fiind ocupat de acest artificiu arhitectonic duce la imposibilitatea construcţiei unui program iconografic tradiţional aşa cum se pictase la celelalte biserici ale Moldovei. De altfel, aşa cum vom vedea la următoarea ctitorie a sa, mitropolitul Anastasie îşi face un obicei din a-şi întări arhitectonic concluziile personale despre zidirea spaţiului sacru.

Paraclisul Catedralei Mitropolitane de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava

Între anii 1626 şi 1629, mitropolitul Anastasie Crimca zideşte în curtea mitropoliei o „eclesiarniţă”, adică o capelă pentru iarnă. Nu se ştie dacă bisericuţa a fost vreodată pictată. Arhitectonic însă ea se deosebeşte de alte biserici şi ne aduce aminte de templul lui Solomon. De formă dreptunghiulară, edificiul este împărţit în trei spaţii: un pronaos cu intrarea dinspre sud, un naos şi un altar. Ceea ce îl deosebeşte de toate celelalte biserici este grija cu care ctitorul construieşte trecerile dinspre pronaos spre naos şi dinspre naos spre altar cu câte două intrări. Şi pentru a fi sigur că în timp trecerea dinspre naos spre altar nu va căpăta o catapeteasmă cu trei uşi, mitropolitul face aici un perete în care inserează doar două intrări [8]. Acest mod de a construi spaţiul sacru face parte din efortul de a imita spaţiul sacru revelat. Căci profetul Iezechiel spune despre templu că „Sfânta Sfintelor avea două uşi şi Sfânta avea două uşi” (Iezechiel 41, 23).


[1] Vezi Dr.G. Popescu-Vâlcea, Anastasie Crimca, Editura Meridiane, Bucureşti, 1972.

[2] Iezechiel 41, 23: „Sfânta Sfintelor avea două uşi şi Sfânta avea două uşi.”

[3] Şt.S. Gorovei, Anastasie Crimca, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, 1979, p. 148-151.

[4] G. Balş, Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea, p.33.

[5] Ioan Miclea şi Radu Florescu, Dragomirna, Editura Meridiane, Bucureşti, 1976, p. 15-22.

[6] Dumnezeu care a creat şi care conservă existenţa.

[7] Această soluţie de despărţire a naosului de pronaos fusese introdusă în Moldova pentru prima dată la biserica mănăstirii Galata din Iaşi.

[8] Lămuriri în legătură cu existenţa celor două grupuri a câte două intrări le-am obţinut din desenul publicat de G. Balş în Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea, p.90, fig. 124, desen ce îl reproducem aici (Fig.198: Planurile arhitectonice ale eclesiarniţei, conform G. Balş). Actualmente uşile dinspre sud sunt zidite şi paraclisul lui mitropolitului Anastasie este scos din circuitul liturgic fiind folosit pentru promovarea şi răspândirea de carte religioasă.

Actualizat: Miercuri, 01 Iunie 2011
Cele mai noi articole de Gabriel Herea:
SUS